
Ada Hausvater
Regizor de teatru, directorul Teatrului Național din Timișoara
Ada Hausvater este regizor de teatru. Din anul 2005, conduce Teatrul Național din Timișoara. Ca regizor, a montat peste 25 de spectacole, în numeroase teatre: Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Național din Timișoara, Teatrul Național Cluj, Teatrul Național Iași, Teatrul Național Chișinău, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești etc.
Este doctor habilitat în domeniul de studii universitare de doctorat „Teatru și artele spectacolului”, conferențiar universitar la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (titlu acordat de Ministerul Culturii și Comunicației din Franța), a făcut parte din board-ul European Theatre Convention și este senator de onoare al Universității de Vest Timișoara.
Ada Hausvater a transformat radical Teatrul Național: a readus publicul în sălile de spectacol, a creat o echipă artistică și tehnică valoroasă, profesionistă, impunând trupa de actori în conștiința publică și a construit Naţionalului timișorean o identitate puternică, modernă, europeană, transformându-l într-un spațiu al întâlnirilor creatoare și al dialogului constructiv.
La inițiativa sa, Teatrul Naţional a intrat cu toate forțele în circuitul cultural european prin afilierea la două dintre cele mai importante reţele teatrale europene (European Theatre Convention și European Festivals Association).

Călin Stănculescu
Critic de film
Un veteran al criticii de film din România. Este absolvent al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Filologie. Îşi începe cariera de ziarist în calitate de colaborator la publicaţiile “Viaţa studenţească”, “Amfiteatru”, “Informaţia Bucureştiului” etc. Este coautor al unor volume colective pe teme cinematografice: “Cinema 2000”, “Cinema şi televiziune” etc. Numeroase cronici de film în cotidianul “România Liberă”. Membru în juriile criticii internaţionale (FIPRESCI) ale festivalurilor de la Salonic, Soci, Istanbul, Târgovişte, CineMaiubit, B-Fest, Dream Fest Slatina, Eco Fest România, Wonderfest, etc. Face parte din biroul Asociaţiei criticilor de film din cadrul UCIN.

Bogdan Movileanu
Critic de film, arhivist
Licențiat al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale în 2009. Obține doctoratul în anul 2016, tema tezei de doctorat ”Supereroii unei mitologii moderne – între film și bezi desenate”. Din 2006 este redactor și curator la Arhiva Națională de Filme, iar din 2016 este membru în Comisia de Clasificare a Filmelor a Centrului Național al Cinematografiei.
A fost coordonatorul standului României al CNC la Festivalul de Film de la Berlin între 2016-2020 și la Cannes – 2015-2019. Co-scenarist al mai multor filme studențești și a fost actor în filmul de scurt-metraj Tată de familie – End Slate, regia Isabella Szanto.
Începând cu anul 2018 este director artistic al Festivalului de Film Central European, de la Timișoara.